NewsTrebuie să vezi asta!

Produs retras de urgență din magazinele Lidl

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat rechemarea voluntară a unui sortiment de hrană umedă pentru pisici comercializat în magazinele Lidl România, după ce în produs au fost identificate fibre de plastic albastru.

Produsul vizat este Coshida Selection – Hrană umedă pentru pisici, bucăți în aspic, cu ficat și vită, la conservă de 405 grame, produs de compania Partner in Pet Food NL BV.

Rechemarea vizează produsele cu termenele de valabilitate 02.04.2028 și 03.04.2028.

Potrivit informațiilor transmise de ANSVSA, măsura a fost luată preventiv pentru protejarea sănătății animalelor, după ce verificările de calitate au evidențiat prezența unor fibre de plastic în produs. Consumatorii sunt sfătuiți să nu administreze această hrană pisicilor.

Clienții care au cumpărat produsul îl pot returna în orice magazin Lidl din România, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Contravaloarea va fi restituită integral.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button