Produs alimentar retras de urgență din magazinele Lidl, din cauza unei bacterii
Un lot de budincă proteică cu aromă de ciocolată este retras de la comercializare din magazinele Lidl, după ce a fost identificată prezența bacteriei Bacillus cereus, care poate provoca afecțiuni gastrointestinale.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) îi avertizează pe consumatori să nu mănânce produsul dacă îl au acasă.
Potrivit ANSVSA, rețeaua Lidl a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la consumatori a unui lot de Milbona Budincă Proteică cu aromă de ciocolată, 200 de grame, în urma identificării bacteriei Bacillus cereus.
Produsul vizat este furnizat de Fude + Serrahn Milchprodukte GmbH & Co. KG, iar data durabilității minimale este 14 septembrie 2026.
Autoritățile atrag atenția că prezența bacteriei poate declanșa afecțiuni gastrointestinale, motiv pentru care persoanele care au cumpărat produsul sunt sfătuite să nu îl consume.
ANSVSA precizează că produsul poate fi returnat în oricare dintre magazinele Lidl, iar contravaloarea acestuia va fi restituită consumatorilor chiar și în lipsa bonului fiscal.
Astfel, clienții care au în frigider această budincă proteică sunt sfătuiți să verifice denumirea, gramajul și data durabilității minimale înainte de consum și să returneze produsul dacă acestea corespund lotului retras.






