News

Conacul blestemat din Gorj: Prezențe malefice, fotografii vii și o istorie marcată de moarte

O tânără din Târgu Jiu a ales să-și spună povestea cutremurătoare pe pagina „Cronici Paranormale”, vorbind despre întâmplări inexplicabile și tulburătoare legate de un conac misterios din comuna Stănești, județul Gorj.

Istorisirea, care a fost publicată în această seară pe pagina de Facebook „Cronici Paranormale”, abundă în detalii bizare, semne stranii și experiențe cu tentă supranaturală, ridică întrebări despre o posibilă moștenire blestemată și o casă despre care localnicii spun că este bântuită.

Tânăra, care a preferat să rămână anonimă, susține că a simțit prezențe malefice în acel loc, că a fost amenințată încă din copilărie și că oameni și animale au murit în condiții suspecte.

Povestea devine cu atât mai stranie cu cât trecutul conacului este legat de o tragedie istorică: prăbușirea unui avion al Crucii Roșii, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tragedie în care au pierit 17 oameni.

„Conacul blestemat – Stănești, Gorj

De-a lungul vieții, am experimentat mai multe întâmplări ciudate. La vârsta de 13 ani, o mătușă (*soția fratelui tatălui) m-a amenințat că mă va face din „om, neom.” Intuiam la ce se referă, dar mi-am văzut de credință. S-a ținut de mine până a decedat anul trecut, în octombrie.

Împreună cu unchiul meu, nu a avut urmași. În trecut, a avut doi foști soți care au murit în condiții suspecte. Mama sa, Gherghina, avea un ochi verde și unul negru, iar la înmormântarea sa, sicriul a căzut de trei ori cu ea. Familia mea, mult timp, a fost orbită și îmi reproșa că sunt antisocială și am ceva personal. Nu, pur și simplu simțeam că nu este un om cu Dumnezeu.

Ambele mătuși, chiar și soția fratelui mamei, au decedat de Covid. La rândul ei, hulea pe Dumnezeu și tind să cred că ea niciodată nu a trecut dincolo. Casa respectivă, un conac în toată regula, este pustie; iar acolo, indiferent unde mergi (am avut de mai multe ori ocazia), simți că cineva te urmărește.

În toată casa sunt fotografii cu dânsa, iar în orice colț al camerei simți că respectivele fotografii sunt vii. Sper că face sens… Eu sunt Rac ca zodie, iar tatăl meu, Pești. Ca zodie, a zis: „Tati, tu simți ceva aici, diferit?” și i-am răspuns afirmativ.

Ca o completare, am mers într-o toamnă să ajutăm pe fratele mamei la culesul viei. Mașina avea motorul pornit, dar se auzea ca și cum cineva sau ceva îi fura curentul. Eu cu tata ne uitam unul la celălalt. Tata, un om cu frică de Dumnezeu, ca și mine, a zis să spunem „Tatăl nostru,” că este distanță până acasă și suntem obosiți după atâta muncă, iar motorul să nu pornească. Am procedat întocmai, iar motorul a pornit la mașină.

Subliniez că bateria mașinii era nouă și electromotorul schimbat, iar mașina este pe motorină. Ceea ce mi se pare straniu: cățeii din curtea respectivă au murit sfâșiați, iar găinile le-am găsit doar sfâșiate…

Totodată, în cel de-al Doilea Război Mondial, un avion al Crucii Roșii a căzut și a ars pe casa cea veche, iar ei au refăcut acest conac pe vechiul amplasament, ceea ce nu mi s-a părut o idee inspirată. 17 oameni au ars de vii în acest teribil accident.

Sincer, simt prezența a mai multor entități malefice în zona respectivă. Sora și mama mea nu resimt acest lucru, dar eu, împreună cu tata, da. Sunt un om normal, am o carieră și am fost copil olimpic național la istorie în liceu, nu bat câmpii.

Iar în ceea ce privește mătușa care m-a amenințat, sunt multe de spus… Au fost momente în care am crezut că nu prind zorii zilei, și nu exagerez. Aș prefera să rămân anonimă.
Sursa: Tg Jiu, jud. GORJ. Conacul respectiv se afla in localitatea Stănești”.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button