News

Primul caz uman de parazit care mănâncă țesuturile, confirmat de medici

Autoritățile americane au confirmat primul caz uman de infestare cu parazitul screwworm din Lumea Nouă pe teritoriul Statelor Unite.

Pacientul se întorsese recent dintr-o călătorie în El Salvador, iar cazul a fost confirmat de către Centrul pentru Controlul Bolilor din Maryland.

Parazitul – larva unei muște numite științific cochliomyia hominivorax – este cunoscut pentru efectele devastatoare asupra vitelor din America Centrală și Mexic. Larvele primesc numele de „screwworm” din cauza gurii ascuțite cu care sapă în carnea animalelor gazdă, într-o mișcare similară cu cea a unui șurub, conform NBC News.

Deși infecțiile la om pot fi fatale, acestea sunt rare și majoritatea cazurilor se pot trata. Riscul pentru sănătatea publică din SUA rămâne foarte scăzut, potrivit autorităților.

Parazitul a migrat recent spre nord din America Centrală, ajungând în iulie în statul mexican Veracruz, la doar 600 de kilometri de granița cu Texas. Această apropiere a determinat autoritățile să ia măsuri drastice, inclusiv închiderea comerțului transfrontalier cu bovine.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button