Primăria și Consiliul Local Lelești îi invită pe seniorii comunei să participe, pe 1 octombrie 2025, la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, ce va avea loc la Căminul Cultural din satul Frătești, începând cu ora 13:00.
În cadrul manifestării va fi organizată și o festivitate specială pentru cuplurile din comună care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în acest an.
Primăria va pune la dispoziția celor care nu se pot deplasa un mijloc de transport, în intervalul 12:30 – 13:00, din stațiile de autobuz din localitate și din locurile unde se vor forma grupuri de cetățeni, către Căminul Cultural.
Evenimentul este organizat ca un semn de respect și recunoștință pentru familiile și seniorii din Lelești, care vor fi celebrați într-o atmosferă festivă.






