Societate

Primar gorjean din zonă minieră: Nu putem fi noi proștii Europei

Robert Filip, primarul orașului Rovinari, afirmă că, în acest moment, soluție de backup mai bună decât cea pe cărbune nu există în Europa.

Robert Filip a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la un congres pe probleme de energie la Praga, cu reprezentanți din 14 țări. Acolo, s-a discutat inclusiv despre energia pe cărbune. Primarul orașului Rovinari afirmă că, în acest moment, soluție de backup mai bună decât cea pe cărbune nu există în Europa. Edilul le solicită liderilor politici din județul Gorj să se bată” real” pentru Complexul Energetic Oltenia și să se renunțe la” clientela” care gravitează în jurul companiei.

 “La acest congres la care am participat, pe costurile mele, nu ale primăriei, au fost prezenți cei mai mari jucători de pe piață din Europa și nu numai. Toți ceilalți jucători au spus că acest proces de decarbonizare nu se poate face peste noapte și fără să pui ceva în schimb. Deci clar, va trebui să avem viață și nu numai după ce vor reuși să pună și altceva în loc. Părerea mea este că soluție de backup mai bună decât cea pe cărbune nu există, astăzi. Și atunci îi rog pe cei care s-au bătut cu pumnul în piept în campania electorală că au vrut să facă chestii și ei tot timpul fac, dar au făcut doar în campanie, să pună mâna că au 2-3 ani de aici încolo să se bată pentru aceste prelungiri de termene, dar să se bată real, să se închidă clientela care se învârte în jurul CEO și să pună mâna toți factorii de decizie și să stea la masă. Pentru că cei care au fost acolo, și au fost marii jucători și unii sunt foarte importanți, cei care au un cuvânt de spus în industria asta toată lumea a spus că e clar că trebuie să se prelungească și că alții au și redeschis alte mine. Cei din Polonia și nemții au redeschis. Nu putem să fim noi la nesfârșit proștii Europei. Dacă la ei s-a putut și la noi trebuie să se poată. Asta e prima treabă cu care putem să renegociem, să închidem noi ultimii, nu primii, pentru că noi suntem mai dezavantajați și economic și ca așezare, trebuie să mai avem și de câștigat, nu doar de suferit. La Rovinari, în urma acestei restrângeri de activitate, e clar că acum 15 ani se încasau cote duble decât se încasează acum, cheltuielile erau la jumate, acum s-au înjumătățit aceste venituri și s-au dublat cheltuielile. Suntem într-un blocaj foarte mare, de asta spun că nu e posibil ca noi să fim cei mai ascultători tot timpul, să ne întoarcem cu spatele și să ne punem și în genunchi. Gata, trebuie să negociem cum trebuie și să fim serioși”, a precizat Robert Filip.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button