Primar din Gorj, critici la adresa premierului. “Credea că e mai bine să facă cum făcea Ceaușescu”
Primarul social-democrat al comunei Turburea, Ion Bîrcă, spune că PSD i-a retras sprijinul politic premierului Ilie Bolojan pentru că făcea totul” de unul singur”.

Ion Bîrcă acuză că Ilie Bolojan” a venit cu niște șmecherii cu reforma”. Edilul se întreabă ce reformă a făcut pentru că “sunt angajări pe la ministere de nu se mai știe unul cu altul”. Ion Bîrcă speră ca PSD să rămână în actuala coaliție de guvernare, dar cu un alt premier.
“Noi i-am retras sprijinul politic domnului premier al României, deoarece tot ceea ce făcea dumnealui, le făcea de unul singur, iar eu cred că într-o coaliție trebuie să fii de acord cu toată lumea. Noi nu avem treabă cu membrii Partidului Național Liberal, nu avem treabă cu cei de la liberali, noi suntem alături de ei. Pe noi nu prea ne interesează situația domnului Bolojan, ce vrea dânsul. Dânsul trebuie să-și facă, dacă vrea să facă, probabil a trecut prin perioada lui Ceaușescu și credea că e mai bine așa să facă cum făcea Ceaușescu, numai de unul singur. Nu merge. Democrația este în felul următor: majoritatea învinge minoritatea. Trebuie să fii de acord cu toții ca să poți să faci o treabă și trebuie toate lucrurile spuse. Nu așa, a venit cu niște șmecherii cu reforma, nici nu vreau să le mai vorbesc, că ce reformă a făcut că angajări pe la ministere și peste tot de nu se mai știe unul cu altul. Dar dacă 80% din cetățenii României, 80% din români zic că România este pe prăpastie și nu merge drept și că nu e bine, mai degrabă atât să fii om și să înțelegi că politica pe care vrei s-o instalezi tu, dictatura pe care vrei tu s-o instalezi în România, nu se poate. Atât și singur lucru: trebuie să dea la o parte, să se dea domnul Bolojan la o parte, a văzut partidu’ cel mai mare care i-a ținut la guvernare și a făcut acest guvern, nu mai suntem de acord cu el. Asta este. Să se dea la o parte, punem un alt premier de la PNL și mergem înainte, nu avem treabă”, a precizat Ion Bîrcă.





