CulturăNews

Premiul Ion Cepoi, la Festivalul de teatru “Vatra” de la Polovragi

Premiul “Ion Cepoi” pentru cea mai bună regie va fi acordat pentru prima dată, anul acesta, în cadrul festivalului de teatru pentru amatori „Vatra”, la Polovragi.

Evenimentul este realizat de către Consiliul Județean Gorj, Școala Populară de Arte Constantin Brâncuși, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și UAT Polovragi. 

Festivalul se adresează, actorilor și trupelor de teatru de amatori din ţară și din  străinătate și se va desfășura în perioada 6-8 septembrie 2024, în Poiana Mănăstirii Polovragi, având trei  secţiuni: 

  1. TEATRU CU TEMATICĂ ANTICĂ – având ca subiect legenda Peşterii lui Zamolxis  
  2. TEATRU FOLCLORIC/TEATRU RELIGIOS – Adam si Eva, Irozii, Vicleniile etc. 
  3. TEATRU ISTORIC – piese din dramaturgia românească, adaptări spectacole cu scenarii  originale, având ca subiect mari personalități ale istoriei naţionale: Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul,  Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu etc.  

Începând cu acest an, organizatorii au stabilit ca în cadrul festivalului să se acorde premiul “ION CEPOI” pentru cea mai bună regie.  

Ion Cepoi a fost secretar literar al Teatrului Dramatic Elvira Godeanu de la înființare, a condus Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, dar și alte instituții de cultură din județul nostru. A scris multe volume de proză și poezie, dar și de dramaturgie și istoria teatrului. „Teatrul Dramatic Elvira Godeanu și miracolul de la Târgu-Jiu”, lucrare apărută în 2013, și „Teatrul în Gorj. Teatrul Dramatic Elvira Godeanu 1993-2018”, vol. II, monografie publicată în anul 2018 au fost scrise de Ion Cepoi. Primul volum se ocupă de întreaga mișcare teatrală din oraș și din județ, iar al doilea volum se contrează pe realizările teatrului profesionist „Elvira Godeanu”. Meritele cu totul deosebite ale scriitorului și ale omului de cultură Ion Cepoi au fost recunoscute de către Uniunea Scriitorilor din România, care i-a acordat, în anul 2022, Diplomă de Excelență pentru întreaga activitate.

Ion Cepoi s-a născut la 13 august 1951, la Tg-Jiu. A urmat cursurile Liceului „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu și ale Facultății de Litere (română-italiană) a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, unde a debutat ca poet în primul an de studenție (1970), în revista Alma Mater. A fost profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic Sulina, apoi a venit în Gorj ca director al Casei de Cultură a Municipiului Târgu-Jiu, consilier superior al Inspectoratului Județean pentru Cultură și manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. A fost și secretar literar al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu.

Premiul “ION CEPOI” pentru cea mai bună regie este acordat de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj în cadrul Festivalului de teatru pentru amatori “VATRA”, celelate premii fiind acordate de către Școala Populară de Arte “Constantin Brâncuși”. 

Concursul se va desfășura în Poiana Mănăstirii Polovragi, punct Salvamont, iar, concurenții individuali vor prezenta în concurs un moment de maxim 3 minute (monolog,  poezie, fabulă).  Trupele de amatori vor prezenta în concurs un spectacol a cărei durată trebuie să fie cuprinsă între 15 si 25 minute. 

Juriul concursului va fi alcătuit din specialiști de prestigiu, care, prin valoare şi competență  profesională, vor garanta corectitudinea clasamentului după următoarele criterii:  

  1. Interpretare  
  2. Regie 
  3. Scenografie și costume  
  4. Mișcare scenică  
  5. Impresie artistică  
  6. Originalitate  
  7. Transmitere a mesajului

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button