O veste importantă pentru părinții din comuna Drăguțești! Începând cu anul școlar viitor, în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Drăguțești va funcționa și o grupă de creșă pentru copii cu vârste între 2 și 3 ani. Este o premieră absolută la nivel de comună, marcând un pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale locale.
Potrivit primarului Dumitru Ion Popescu, înființarea nivelului antepreșcolar a fost posibilă în urma Avizului emis de Inspectoratul Școlar Județean Gorj (nr. 18130/13.12.2024) privind aprobarea rețelei școlare.
Înscrierile pentru grupa mare de creșă se fac chiar în aceste zile, până pe 30 mai 2025, iar părinții sunt invitați să depună cererile direct la Grădinița cu Program Prelungit Drăguțești.
„Este un pas esențial pentru sprijinirea familiilor tinere din comună și pentru integrarea timpurie a copiilor în mediul educațional. Ne dorim ca Drăguțeștiul să devină un model de comunitate care investește în viitorul copiilor”, a transmis primarul.
Această inițiativă vine în sprijinul părinților care își doresc un cadru sigur, educativ și adaptat nevoilor celor mici chiar din primii ani de viață.