Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va găzdui, luni, 16 martie, de la ora 18:00, vernisajul expoziției de pictură „Altair”, semnată de artista Georgiana Brandt.
Evenimentul va fi completat de recitaluri muzicale susținute de Florin Berculescu, la pian, și Ovidiu Vezure, la violoncel.
Expoziția este curatoriată de Florin Arpezeanu, iar prezentarea critică aparține Anei Negoiță, lector doctor la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii din cadrul Universității București.
Potrivit criticii de artă, lucrările prezentate în cadrul expoziției folosesc limbajul abstract pentru a evidenția relația dintre formă, culoare și gestul artistic, invitând privitorul la o experiență directă, emoțională, în contact cu suprafața picturală.
Conceptul expoziției propune un dialog între artist și spectator, în care fiecare vizitator este încurajat să își creeze propria interpretare a semnelor plastice.
Georgiana Brandt este artist vizual licențiat în Arte Plastice și Decorative, specializarea pictură, la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde a urmat și studiile de master.
În anul 2013 a obținut titlul de doctor în arte vizuale la aceeași instituție, sub coordonarea profesorului universitar Ioan Sbârciu. De-a lungul carierei, artista a realizat numeroase expoziții personale în țară și în străinătate și a participat la multiple expoziții de grup.
Lucrările din expoziția „Altair” vor putea fi vizitate la Muzeul Național „Constantin Brâncuși” până la 16 aprilie.






