NewsȘtiri

Poluare la maximum în Gorj: 8 cariere oprite de ABA Jiu după ce au umplut apele cu praf!

Luni, Administrația Bazinală de Apă (ABA) Jiu a anunțat sistarea imediată a activității a opt operatori economici care desfășurau ilegal activități de sortare și concasare în carierele din zona Pleșa – Bumbești Jiu – Curtișoara.

Măsura a fost luată după ce procedeele utilizate au generat cantități mari de praf, afectând cursul de apă Porcu, aflat în imediata apropiere.

”Ca urmare a numeroaselor sesizări formulate de cetăţeni şi a ordinului emis de Prefectul judeţului Gorj, inspectorii Administraţiei Bazinale de Apă Jiu au desfăşurat controale ample în perimetrul carierelor din zona Pleşa, vizând respectarea prevederilor legale în domeniul gospodăririi apelor”, au anunțat reprezentanții ABA Jiu.

În urma verificărilor, s-a constatat că cele opt societăți desfășurau activități neautorizate de concasare și sortare a materialului provenit din munte, deși erau autorizate pentru alte tipuri de activități.

”Procedeele utilizate au generat cantităţi mari de praf, ceea ce a condus la turbiditatea şi încărcarea cu pulberi fine a cursului de apă Porcu, aflat în imediata apropiere. Prin urmare, A.B.A Jiu a dispus: sistarea imediată a activităţii celor 8 operatori economici; obligarea acestora să îşi scoată în afara perimetrelor de exploatare toate instalaţiile de sortare şi concasare”, au afirmat reprezentanții ABA Jiu.

Verificările efectuate la stațiile de sortare-spălare a agregatelor minerale, aparținând în mare parte acelorași societăți, au condus la sistarea activității și în localitatea Curtișoara.

“Inspectorii A.B.A Jiu vor verifica dacă măsurile dispuse vor fi respectate, urmând totodată a face controale împreună cu specialişti g.a cu Laboratorul de Calitate a Apei mobil. De asemenea, aceştia vor continua monitorizarea atentă a acestor zone, aplicând cu fermitate prevederile legale acolo unde se constată abateri.

Administraţia Bazinală de Apă Jiu reafirmă faptul că respectarea legii este obligatorie pentru toţi operatorii economici şi că orice activitate desfăşurată în afara cadrului legal va fi sancţionată corespunzător”, a declarat directorul ABA Jiu, Daniel Naicu.

Reamintim că, în urmă cu doi ani, pentru fapte similare, inspectorii ABA Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 535.000 de lei.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button