Persoanele neasigurate pot primi gratuit consultații medicale la domiciliu și transport sanitar în cazurile „cod verde”

Accesul la servicii medicale esențiale devine mai facil pentru persoanele fără asigurare din România, odată cu extinderea unor facilități incluse în pachetele aprobate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Conform noilor reglementări, românii neasigurați pot beneficia gratuit de consultanții medicale de urgență la domiciliu și de transport sanitar neasistat, atunci când situația este încadrată la „cod verde”, adică necesită evaluare rapidă, fără a pune viața pacientului în pericol. Intervențiile sunt asigurate de ambulanțe private care au contract cu casele de asigurări, iar solicitările se fac exclusiv prin numărul 112.
Măsura este considerată un ajutor important pentru pacienții vulnerabili, pentru cei cu mobilitate redusă sau care trăiesc în zone izolate. Pachetul minimal destinat neasiguraților acoperă consultații la domiciliu pentru urgențe medico-chirurgicale ușoare și transportul către unități medicale atunci când sunt necesare investigații suplimentare.
Printre situațiile în care se poate solicita intervenția echipajelor medicale se numără fracturile imobilizate care nu permit deplasarea, afecțiunile neurologice severe, stările post-AVC, insuficiența cardiacă avansată, dependența de oxigen sau transportul pacienților cu nanism către centre de dializă din alte județe.
Pentru persoanele asigurate, pachetul de servicii este extins și include, pe lângă cele menționate, transport la externare pentru pacienții cu tulburări cognitive severe, deplasarea celor imobilizați la investigații sau internări, transport necesar administrării tratamentelor la domiciliu și servicii dedicate pacienților oncologici, care impun deplasări repetate pentru radioterapie, chimioterapie sau controale de specialitate.
CNAS acoperă și îngrijirile medicale la domiciliu pentru pacienții care necesită supraveghere constantă, în baza recomandării medicului. Adulții pot beneficia de până la 90 de zile de îngrijiri într-un interval de 11 luni, iar copiii și bolnavii oncologici pot primi până la 180 de zile. Serviciile pot fi acordate și în weekend sau în zilele de sărbătoare legală, pentru a asigura continuitatea tratamentului.
Atât asigurații, cât și neasigurații au acces la servicii stomatologice decontate, în anumite limite. Persoanele fără asigurare pot primi gratuit o consultație o dată pe an (adulții) sau o dată la șase luni (copiii), precum și tratamente de urgență, cum ar fi administrarea de calmante locale, drenaje endodontice, oprirea hemoragiilor sau intervenții pentru parodontite. De asemenea, pachetul include repararea sau rebazarea protezelor o dată pe an. În schimb, investigațiile paraclinice, precum radiografiile dentare sau tomografiile, rămân în totalitate în sarcina pacientului neasigurat.
Prin aceste măsuri, autoritățile urmăresc să reducă numărul persoanelor care amână îngrijirea medicală din lipsa resurselor și să ofere un minim de protecție celor mai vulnerabile categorii de pacienți.
Surse: Știri pe surse





