Patru mașini ale DGA, la Spitalul Bumbești, Jiu! Salariați ai unității medicale, luați la audieri
Sunt suspiciuni de fraudare a unui concurs de angajare la Spitalul Orășenesc din Bumbești Jiu, una dintre candidate făcând plângere că una dintre participante ar fi prezentat comisiei o lucrare gata făcută. Comisia de concurs este condusă de chirurgul Oleg Ivanov. În primele zile ale acestei săptămâni, ofițeri ai DGA au venit la spital, au fost demarate cercetări, iar surse din spital, spun că unii doctori și asistente ar fi fost dezbrăcați până la piele. Anchetatorii căutau bani care ar fi fost dați mită pentru acest concurs.
Direcția Anticorupție Gorj nu s-a oprit aici. Astăzi, patru mașini ale instituției au ajuns la spital. Mașinile au plecat încărcate înapoi la Târgu Jiu cu membrii comisiei de concurs, dar și cu alți salariați ai spitalului. Pe site-ul unității medicale figurează un ultim concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical generalist care a avut loc pe 15 mai.
Candidata care a promovat concursul a obținut 100 de puncte, adică un punctaj maxim. Trei candidate au fost admise la proba de dosar, dar după proba scrisă a promovat doar una.