News

Două clanuri rivale s-au bătut cu săbii şi cuţite în incinta unui ștrand


Trei tineri, dintre care unul de 15 ani şi doi de 16 ani, respectiv trei bărbaţi, de 21, 24 şi 44 de ani, au fost reţinuţi, marţi, în urma unui scandal cu macete şi cuţite între două clanuri, în incinta unui ştrand din Reghin. Sunt vizate infracţiuni de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe.

Poliţiştii mureşeni au reţinut, marţi, în urma unei acţiuni cu efective mărite în municipiul Reghin, şase persoane, dintre care trei minori cu vârste de 15 şi 16 ani, într-un dosar vizând infracţiunile de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe, după un conflict care a izbucnit în incinta ştrandului din localitate, relatează Agerpres. 

„La data de 8 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Reghin, cu sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale, au organizat, în municipiul Reghin, o acţiune cu efective mărite, fiind puse în executare patru mandate de percheziţie domiciliară. Activităţile au avut loc în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. La percheziţii, au fost descoperite şi ridicate mijloace materiale de probă (articole de îmbrăcăminte şi obiecte de interes), fiind conduse la sediul poliţiei, cu mandat de aducere, şase persoane”, a informat, marţi seara, Poliţia Română.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button