Pasagerul-fantomă din Albeni, Gorj. Povestea șoferului care a trăit coșmarul vieții

O întâmplare stranie, petrecută în urmă cu câțiva ani la Albeni, județul Gorj, continuă să dea fiori celor care o ascultă și astăzi. Povestită de o localnică și publicată recent pe pagina „Cronici Paranormale”, experiența are în centru un șofer de microbuz care, într-o dimineață geroasă de iarnă, a luat la ocazie o bătrânică necunoscută.

Nimic nu prevestea însă ceea ce avea să urmeze: femeia s-a așezat pe ultimul rând, dar, la destinație, dispăruse fără urmă, lăsând în urmă doar niște bani vechi și un mister ce pare desprins dintr-o legendă locală.

Vă lăsăm mai jos întreaga istorisire:

„Năluca din microbuz – aprox. 2018, Albeni, Gorj

Tatăl cumnatului meu, lucra atunci ca șofer pe un microbuz care ducea și aducea muncitori din satele din jur. Programul era greu, mai ales iarna, când trebuia să facă și cursele de dimineață, pe întuneric, cu drumul acoperit de brumă sau de zăpadă.

Într-una dintre acele dimineți geroase, pe când abia se zărea o dungă albă la răsărit, omul mergea cu microbuzul spre punctul de întâlnire cu oamenii pe care trebuia să-i ducă la lucru. Drumul era pustiu, liniștea apăsătoare, iar farurile tăiau ceața subțire ca niște cuțite de lumină.

La un moment dat, pe marginea drumului, a zărit o bătrânică. Stătea înfofolită într-un șal ponosit, cu un batic legat strâns sub bărbie, tremurând ușor în frig. Din milă, și pentru că oricum avea drum în acea direcție, a decis să oprească să o ia. Femeia a urcat fără să spună multe, doar i-a spus, cu o voce stinsă, locul unde dorea să fie lăsată. I-a întins un bănuț și o bancnotă veche, de pe vremea lui Ceaușescu.

Omul a zâmbit și i-a spus cu blândețe: „Mamaie, ăștia sunt bani vechi, nu mai sunt valabili acum. Lasă, așază-te unde vrei, pe ce scaun îți place, și te strig eu când ajungem la destinație.” Bătrânica a dat ușor din cap și s-a dus până în spatele microbuzului, pe ultimul loc.

Drumul a continuat în liniște. Șoferul nu mai auzea niciun zgomot din spate — nici foșnet, nici tușit, nici scârțâit de scaun. Doar motorul microbuzului și trosnetul roților pe zăpada întărită. Când a ajuns aproape de locul unde femeia spusese că vrea să coboare, a încetinit și a strigat către spate: „Mamaie, am ajuns!” Niciun răspuns.

A mai strigat o dată, mai tare, gândindu-se că poate femeia e bătrână și nu aude bine sau, cine știe, poate a adormit pe drum, încălzită de sobița mică din cabină. A oprit microbuzul pe marginea drumului, a tras frâna de mână și s-a dus în spate.

Când a ajuns la ultimul rând de scaune, inima i-a stat o clipă în loc: nu era nimeni acolo. Scaunul era gol, dar pe el, așezate frumos, rămăseseră bănuțul și bancnota pe care i le dăduse la urcare. Omul a rămas câteva secunde privind locul, încercând să găsească o explicație. A deschis ușa din spate, a privit în jur — nici urmă de pași, nici vreo siluetă pe drum.

A luat banii în palmă și a simțit un fior rece pe șira spinării. A închis ușa, a mai aruncat o privire peste scaune și s-a întors la volan, cu inima bătându-i mai tare decât înainte. În sat, când a povestit oamenilor întâmplarea, câțiva bătrâni au dat din cap, zicând că poate fusese vreun suflet rătăcit, care și-a mai făcut un drum pe pământ înainte să-și găsească odihna.

De atunci, tatăl lui Darius a povestit mereu această întâmplare cu același amestec de uimire și neliniște, spunând că n-a mai întâlnit niciodată o liniște atât de apăsătoare ca aceea de pe ultimul rând al microbuzului, în dimineața în care o bătrânică misterioasă i-a lăsat pe scaun banii… și doar atât”.