News

Orașele din România în care sunt anunțate ninsori pe 1 Mai. Șanse și în Gorj

În timp ce majoritatea românilor se pregătesc de picnicuri și grătare de 1 Mai, locuitorii din unele orașe montane ar putea avea parte de un peisaj neașteptat! Există șanse să ningă!

Potrivit prognozei publicate de Accuweather, în stațiuni aflate la altitudini mari, cum este cazul orașului Predeal, sunt anunțate precipitații în formă de lapoviță și ninsoare în prima zi a lunii mai.

Conform imaginilor din prognoza meteo pentru luna mai din Predeal, ziua de 1 mai vine cu temperaturi scăzute. Termometrele vor înregistra doar 10 grade Celsius la amiază și minim 3 grade Celsius pe timpul nopții.

Nu putem să nu aducem în discuție faptul că românii care plănuiesc o escapadă în stațiuni precum Predeal, Sinaia, Bușteni sau Rânca sunt sfătuiți să-și ia haine groase în bagaj, dar totodată să se pregătească pentru o experiență de 1 Mai… ca în mijlocul iernii.

Cu atât mai mult, este important de precizat că în luna mai își vor face aparițiile și ploile, mai exact începând cu data de 18. Acestea vor fi zilnice și se vor încheia abia pe data de 23, la munte. Termometrele vor înregistra cel mult 18 grade Celsius luna viitoare, iar minima va fi de 1 grad Celsius. Nu trebuie să mergi la munte dacă vrei să te bucuri de o vacanță de 1 Mai călduroasă, fără ninsori, ploi și temperaturi scăzute.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button