News

Ofițer de la o unitate militară, prins drogat la volan

Un sublocotenent din cadrul unei unități de blindate din Bacău și-a compromis cariera militară după ce a fost prins conducând sub influența drogurilor și, ulterior, fără permis. Sentința pronunțată zilele trecute de Tribunalul Militar îl va transforma, practic, din militar în civil.

Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 14 martie 2025, când Andrei Dovalciuc a fost oprit în trafic, în comuna Arbore, județul Suceava, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen. Testarea cu aparatul drugtest a indicat prezența substanțelor psihoactive, iar analizele de laborator au confirmat ulterior existența efedrinei, pseudoefedrinei și a substanței 3-CMC în organism.

În fața anchetatorilor, militarul a recunoscut că, cu o seară înainte, consumase metamfetamină într-un club din Cajvana, invocând „curiozitatea”. O expertiză de specialitate a stabilit că substanțele consumate îi afectaseră capacitatea de a conduce.

Problemele nu s-au oprit însă aici. Pe 16 noiembrie 2025, polițiștii l-au depistat din nou la volan, de această dată pe șoseaua de centură a municipiului Bacău, deși avea permisul suspendat încă din martie. Astfel, la dosarul penal inițial s-au adăugat noi acuzații.

Trimis în judecată la finalul lunii ianuarie, subofițerul a fost condamnat pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și pentru conducere cu permisul suspendat. Magistrații au considerat că faptele sale reflectă o „maturitate decizională precară” și o „conduită sfidătoare față de normele de drept”.

În final, instanța a dispus o pedeapsă de un an și nouă luni de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de doi ani și jumătate. De asemenea, dreptul de a conduce i-a fost interzis pentru o perioadă de un an și jumătate.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea Militară de Apel.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button