Operațiunea „JUPITER” zguduie sudul țării! Percheziții și acuzații grave în Dolj și Mehedinți
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, operațiunea națională „JUPITER” lovește în forță în județele Dolj și Mehedinți! Zeci de percheziții domiciliare au avut loc în această dimineață, 3 iunie, vizând persoane implicate în fapte penale grave.
“În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 3 iunie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mehedinți, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, pun în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 3 iunie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a pus în executare 12 mandate de percheziție domiciliară, în județul Dolj.
Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de obținerea ilegală de fonduri.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.
Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice”, se arată într-un comunicat de presă.
Video- https://youtu.be/vDSOF_SZcic