O polițistă apreciată a încetat din viață!

Este doliu în cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, după ce instituția, împreună cu Corpul Național al Polițiștilor, și-a exprimat profundul regret pentru trecerea la cele veșnice a fostei polițiste Elena Tudor Cernica.
Cea care a făcut parte din familia polițiștilor vrânceni a fost descrisă drept un profesionist dedicat, care și-a îndeplinit misiunea cu responsabilitate, demnitate și respect față de uniformă și comunitate. De-a lungul activității sale, aceasta a servit instituția cu devotament, lăsând în urmă amintirea unui om implicat și apreciat de colegi.
În aceste momente de profundă tristețe, conducerea și colegii transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care au cunoscut-o. Mesajele de compasiune și solidaritate se îndreaptă către cei apropiați, greu încercați de această pierdere.





