O mămică în vârstă de 29 de ani, însărcinată în opt luni, găsită moartă lângă fetița de 3 ani

O dramă copleșitoare a lovit o familie din Republica Moldova, stabilită în Tirano, provincia Sondrio (Lombardia). Nadeja, în vârstă de 29 de ani și însărcinată în opt luni, a fost găsită decedată în somn, alături de fiica ei de doar trei ani. Copila, speriată, nu a știut ce se întâmplă când mama ei „a adormit și nu s-a mai trezit”.
Când soțul, îngrijorat că nu primea niciun răspuns, și-a trimis mama să verifice, aceasta a făcut o descoperire dureroasă. Autoritățile au fost alertate imediat, însă atât Nadeja, cât și copilul nenăscut, muriseră. Se pare că decesul a fost cauzat de un stop cardiac în timpul somnului.
În urma tragediei, sora tinerei a transmis un mesaj sfâșietor în mediul online:
„Surioara mea, atâta durere ne-ai lăsat. Să te odihnești în pace!”
Peste toate acestea, soțul a rămas acum singurul părinte pentru fiica lor de trei ani. Comunitatea și biserica s-au mobilizat pentru a aduce mângâiere familiei îndoliate.





