Lifestyle

O cunoscută interpretă din Gorj a vorbit despre dramele din viața ei

Mariana Ionescu Căpitănescu a dezvăluit care au fost cele mai dureroase momente din viața ei.


Mariana Ionescu Căpitănescu, în vârstă de 54 de ani, este una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară din Gorj și din țară. În prezent, cântăreața se bucură de o viață de familie minunată, având doi copii cu soțul ei Dan Căpitănescu. Mariana este mama unei adolescente pe nume Tara Maria și are și un fiu, Antony, care este deja adult.

Îndrăgita interpretă de muzică populară a dezvăluit care au fost momentele tragice prin care a trecut, de-a lungul vieții sale. Cântăreața a povestit că au existat clipe de amărăciune în viața sa, în care a crezut chiar că a fost pedepsită de Dumnezeu.

„Momentele care mi-au adus multă amărăciune în suflet au fost momentele în care am pierdut niște sarcini. Am crezut că voi avea copii și nu am putut să le duc la termen. Am considerat că am fost pedepsită de Dumnezeu. A fost greu când mi-am pierdut fratele, tot așa, am crezut că este o pedeapsă pentru noi. Acele momente te fac să înțelegi că viața este foarte fragilă.

La fel a fost și când mi-am pierdut tatăl, atunci când pierzi oameni dragi e foarte greu. Când a plecat tata la ceruri, anul trecut, am considerat că el a plecat undeva, iar eu nu pot să îl mai văd. Dar el în sufletul meu există”, a declarat Mariana Ionescu Căpitănescu pentru Fanatik.ro

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button