Comuna Runcu se pregătește pentru unul dintre cele mai mari evenimente ale verii din Gorj. Primarul Adi Cîmpeanu a anunțat programul ediției 2026 a Zilelor Comunei Runcu, sărbătoare care va aduce pe scenă artiști de top ai muzicii populare și de petrecere, într-un maraton de spectacole ce se va desfășura între 19 și 21 iunie.
Capul de afiș al evenimentului este reprezentat de nume cunoscute și îndrăgite la nivel național, printre care Jador, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Viorica și Ioniță de la Clejani, Emilia Ghinescu, Alessia, Cristian Bănățeanu, Ileana Mustăcel, Andrada și Marinică Paul, Lena Miclăuș și Septimiu Marișca, precum și Ionuț și Doinița Dolănescu.
Manifestările vor debuta vineri, 19 iunie, cu Festivalul-Concurs Național de Muzică Populară „Maria Apostol”, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Evenimentul are o încărcătură aparte în acest an, când se împlinesc 33 de ani de la dispariția celebrei interprete Maria Apostol, supranumită „Ciocârlia Gorjului”. Concurenții veniți din întreaga țară vor fi acompaniați de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.
Sâmbătă, 20 iunie, scena de la Runcu va găzdui recitalurile susținute de Ileana Mustăcel, Andrada și Marinică Paul, Cristian Bănățeanu, Alessia și Jador, unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului.
Duminică, 21 iunie, publicul va avea parte de o nouă seară spectaculoasă, cu Lena Miclăuș și Septimiu Marișca, Emilia Ghinescu, Ionuț și Doinița Dolănescu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, dar și Viorica și Ioniță de la Clejani, artiști care promit să ridice atmosfera la cote maxime.
Acompaniamentul va fi asigurat de Formația Frații Plotogea și Florin Chirițoiu, iar organizatorii au pregătit și un impresionant foc de artificii care va încheia sărbătoarea comunei.
„Vă aștept cu drag la cea mai frumoasă sărbătoare a comunei noastre! Pentru că Runcu merită tot ce este mai bun, am pregătit un program de excepție, cu artiști consacrați și îndrăgiți de milioane de români”, a transmis primarul comunei Runcu, Adi Cîmpeanu.






