News

O bătrână de 77 de ani a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Poliția o caută!


Polițiștii din județul Suceava desfășoară activități pentru găsirea unei femei de 77 de ani, din comuna Dărmănești, care a plecat voluntar de la domiciliu pe 28 august 2026 și nu a mai revenit până în prezent.

Femeia se numește Pitic Maria și are 77 de ani. Poliția Județeană Suceava face apel la persoanele care ar putea oferi informații care să ajute la identificarea și găsirea acesteia.

Potrivit semnalmentelor transmise de polițiști, femeia are aproximativ 1,65 metri înălțime, 70 de kilograme, ochii căprui și părul grizonat. Aceasta poartă batic.

La momentul plecării de la domiciliu nu sunt cunoscute articolele vestimentare pe care le purta.

Polițiștii continuă căutările pentru identificarea femeii și stabilirea locului în care se află.

Persoanele care dețin informații despre Maria Pitic sunt rugate să apeleze Poliția prin SNUAU 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button