Nu vede rostul discuțiilor pe tema voucherului de vacanță. De ce să stau la discuții cu Plaveti?
Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, afirmă că voucherul de vacanță este un drept câștigat pentru mineri și energeticienii din CE Oltenia, prevăzut în contractul colectiv de muncă.
Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia sunt în continuare nemulțumiți de faptul că valoarea voucherului de vacanță a fost redusă, la începutul anului, prin ordonanța trenuleț, de la 3000 la 1600 de lei, jumătate din sumă fiind suportată de salariat. Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, afirmă că voucherul de vacanță este un drept câștigat pentru minerii și energeticienii din CE Oltenia, prevăzut în contractul colectiv de muncă. De aceea nu vede rostul discuțiilor cu șefii companiei pentru ca valoarea acestui drept să fie păstrată în ciuda prevederilor ordonanței trenuleț.
“Nu vedeți ce face conducerea acestei companii cu spectrul politic de aici, de la Gorj? Duc directori care au dărâmat 3 excavatoare la pensie, pentru că s-au încadrat, acum, îi reangajează pe posturi și salarii uriașe, din moment ce țin oameni foarte puțini în producție cu contracte pe perioadă de o lună, 3 săptămâni, cât vor ei, ca să-i poată da afară oricând, oameni care pot să lucreze, să investească, să mai retehnologizeze. Complexul ăsta energetic merge până la epuizare cu resursele pe care le are, investiții zero. Nu mai au voie la vouchere de vacanță. Adică, au ajuns lideri de sindicat care n-au luptat pentru vouchere de vacanță să ne spună ei cam care este treaba și valoarea voucherului. Voucherul de vacanță este câștigat, este legea voucherelor care spune clar că la unitățile de stat valoarea voucherului este egal cu valoarea salariului minim pe economie. Numai bugetarii au printr-o ordonanță de guvern plafonat la 1600 de lei. Nu vine să-mi spună mie ăla de la Cartel Alfa, mafioți, să vină să ne spună nouă cam care este treaba. Deci, liderii de sindicat au bătut mâna cu administrația și îi doare undeva de voucherul lui Gheorghiță care lucrează acolo și moare mâine. La salarii au început să taie, prime, tot și au în contractul colectiv de muncă. Adică, ce să stau eu de vorbă cu Plaveti pe vouchere de vacanță, dacă eu le am în contractul colectiv de muncă? Punct, este lege între mine și tine, trebuie s-o respecți, asta trebuie să facă ITM și ceilalți. Sunt vouchere câștigate prin greve. Eu și Manu suntem artizanii voucherului de vacanță, nu ce spun cartelurile. Sunt niște oameni care spun ce vor să audă cei din administrație”, a conchis sindicalistul.