CulturăNews

Novaciul deschide seria manifestărilor dedicate celor 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși

Comunitatea din Novaci dă startul, săptămâna viitoare, acțiunilor organizate la nivel județean pentru marcarea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Cu o zi înainte de aniversarea marelui sculptor, autoritățile locale au pregătit un program cultural complex, deschis tuturor celor interesați.

Astfel, miercuri, 18 februarie 2026, de la ora 11:00, în Parcul din fața Primăriei Orașului Novaci, va avea loc spectacolul omagial „Calea Eroilor”.

Evenimentul aduce în prim-plan celebrele opere brâncușiene de la Târgu Jiu – Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului – care vor fi reinterpretate artistic pe acordurile „Rapsodiei” lui George Enescu, prin momente de dans, pictură, muzică și creație literară.

Organizatorii anunță că spectacolul va evidenția legătura profundă a sculptorului cu Gorjul natal și cu România, chiar dacă Brâncuși nu a avut o legătură directă cu Novaciul.

Manifestarea își propune să aducă în atenția tinerilor personalitatea și moștenirea artistică a celui considerat părintele sculpturii moderne.

Publicul va putea urmări momente coregrafice susținute de Ansamblul „Nedeia”, dar și lucrări plastice realizate de elevii talentați ai Liceului Teoretic Novaci.

Pentru realizarea spectacolului și-au unit forțele: secțiile externe Novaci ale Școlii Populare de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Liceul Teoretic Novaci, Școala Gimnazială Pociovaliștea, Școala Gimnazială Novaci, Biblioteca Orășenească Novaci și Asociația „Novaci 2030”, sub coordonarea Casei de Cultură Novaci, regia fiind semnată de Elena Basarabă.

Tot în data de 18 februarie va fi vernisată și expoziția de fotografie „Omagiu C-tin Brâncuși”, realizată de Casa de Cultură Novaci cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

Expoziția va putea fi admirată ulterior în mai multe instituții din oraș, inclusiv la spital, liceu și școli.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button