Un bărbat de 57 de ani din Prigoria a ajuns în vizorul polițiștilor după ce, în toiul nopții, a lovit un autoturism oprit pe marginea drumului, iar etilotestul a indicat 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Incidentul s-a produs pe DJ 661, în zona Cojani.
„La data 22 august 2026, ora 00:30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au depistat în trafic un bărbat, de 57 de ani, din comuna Prigoria, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ-661-Cojani, fiind sub influența băuturilor alcoolice cu o concentrație de 0,56 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Anterior testării, bărbatul a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, avariind un autoturism care se afla oprit în afara părții carosabile, pentru verificări de către organele de poliție.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Târgu Cărbunești, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.






