Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung

Precipitaţiile vor fi foarte puţine în prima decadă a lunii martie, vor predomina zilele însorite şi se vor înregistra temperaturi mai ridicate comparativ cu mediile multianuale, cu maxime cuprinse în marea lor majoritate între 10 şi 17 grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), informează Agerpres.
“Conform prognozei pe medie durată a modelului global al centrului european (ECMWF), până spre finalul primei decade a lunii martie (9 martie) vom avea parte de o vreme stabilă ca aspect, având în vedere că presiunea atmosferică, cu mici variaţii de la un interval la altul, se va menţine ridicată în cea mai mare parte a continentului, implicit peste spaţiul geografic al ţării noastre. Din acest motiv, vor predomina zilele însorite, iar precipitaţiile vor fi foarte puţine, trecător ploi în zonele joase şi mixte la munte, astfel încât regimul pluviometric va fi deficitar. Sub aspect termic vom înregistra temperaturi mai ridicate comparativ cu mediile multianuale (acestea fiind cuprinse între 3…5 grade în depresiuni şi 9…10 în sud-sud-vest, la valorile diurne şi între -6…-4 grade în estul Transilvaniei şi 1…2 grade în sud-sud-est, la valorile nocturne), astfel estimările indică temperaturi maxime cuprinse în marea lor majoritate între 10 şi 17 grade şi temperaturi minime în general între -6 şi 4 grade, local mai scăzute totuşi la munte, cu menţiunea că în perioada 6 – 8 martie este posibilă o răcire a vremii”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a ANM.





