News

Mesajul transmis de familia unei paciente care a murit la spitalul din Târgu Jiu

Un mesaj de mulțumire transmis de familia unei paciente decedate a adus emoție în rândul personalului medical de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, după ce acesta a fost lăsat, miercuri, în cadrul Secției Gastroenterologie.

Reprezentanții unității medicale au transmis că biletul a fost depus de rudele unei paciente grav bolnave, care s-a stins din viață în spital, familia dorind să își exprime recunoștința pentru modul în care a fost îngrijită în ultimele zile.

În mesajul lăsat personalului medical, apropiații pacientei au subliniat profesionalismul și empatia de care au dat dovadă cadrele sanitare:

„Vă mulțumim pentru îngrijirea și respectul cu care ați tratat-o pe pacienta N.M. în ultimele sale zile. Profesionalismul dumneavoastră ne-a oferit liniștea că a fost pe mâini bune. Compasiunea de care ați dat dovadă a însemnat enorm pentru noi, în aceste momente grele”, au transmis aceștia.

Reprezentanții spitalului au precizat că astfel de mesaje reprezintă o încurajare pentru personalul medical și o confirmare a importanței actului medical realizat cu responsabilitate, dar și cu empatie față de pacienți și familiile acestora.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button