Medic săltat de mascați

Procurorii DIICOT și ofițerii de la Crimă Organizată au efectuat miercuri două percheziții domiciliare în Craiova, într-un dosar de trafic de persoane. Principalul suspect în această cauză este un medic, acuzat că ar fi exploatat prin muncă o femeie aflată într-o situație vulnerabilă.
Conform datelor din anchetă, faptele s-ar fi petrecut începând cu luna septembrie 2023. Anchetatorii susțin că suspectul s-a folosit de funcția sa și a profitat de problemele de sănătate și de situația familială dificilă a victimei pentru a o recruta.
Femeia a fost cazată de suspect, însă a fost obligată să presteze diverse munci gospodărești. Potrivit procurorilor, aceasta trebuia să facă curățenie în locuința medicului, în casele membrilor familiei acestuia, dar și în alte spații unde urmau să se desfășoare diferite evenimente.
Surse judiciare au confirmat pentru News.ro că persoana cercetată exercită profesia de medic. În urma descinderilor, au fost demarate audieri la sediul DIICOT Craiova.
“Astăzi, 19 noiembrie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, au pus în aplicare 2 mandate de percheziţie domiciliară”, au transmis autoritățile într-un comunicat oficial.





