
Medicul ATI din Târgu Jiu Tatiana Grecu revine cu un mesaj extrem de dur. În contextul reducerilor de venituri din sănătate și al suprasolicitării cronice din spitale, aceasta avertizează că sistemul medical românesc se apropie periculos de colaps.
Un medic apreciat din cadrul Secției ATI a Spitalului din Târgu Jiu, cunoscut pentru pozițiile sale publice ferme privind problemele din sistemul sanitar, lansează un nou semnal de alarmă. După ce, anul trecut, vorbea deschis despre plata insuficientă a gărzilor și despre lipsa acută de personal medical, doctorița descrie acum un scenariu dramatic, dar realist.
„Într-o noapte, într-o gardă, cineva va sta singur pe un pat și va aștepta un medic care nu mai există. Nu pentru că nu a vrut, ci pentru că a fost alungat prin umilință, nepăsare și acuze pentru care nu el este vinovat”, a scris medicul într-o postare publică.
Aceasta subliniază că pacienții nu ajung să moară din lipsa aparaturii, ci din lipsa oamenilor care să îi salveze, într-un sistem care „își zdrobește medicii” și îi împinge spre epuizare sau plecare.
Mesajul vine în contextul anunțurilor privind reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate, o decizie pe care medicul o numește „cinică”, amintind că gărzile sunt plătite la nivelul de acum opt ani, în ciuda inflației, a creșterii masive a numărului de pacienți și a scăderii dramatice a personalului.
„Un singur medic, noaptea, în fața urgențelor majore. Asta nu mai este medicină. Este abandon. Este supraviețuire atât pentru medici, cât și pentru pacienți”, avertizează aceasta, enumerând realități frecvente: gărzi fără cardiolog, fără neurolog, fără internist sau fără medic ATI, ori situații în care același medic trebuie să acopere simultan mai multe linii de gardă.
Doctorița vorbește deschis și despre burnout, pe care îl descrie nu ca pe un moft, ci ca pe rezultatul unui sistem care „stoarce medicii până la epuizare și apoi îi acuză că pleacă”.
Poziția este susținută și de Federația SANITAS, care atrage atenția că nivelul de epuizare profesională a atins un prag critic, cu efecte directe asupra siguranței pacienților. Sindicatul solicită public renunțarea la reducerile de venituri, actualizarea și plata corectă a gărzilor, asigurarea liniilor de gardă esențiale și măsuri concrete de prevenire a burnout-ului.





