Mașini în flăcări lângă Castelul Corvinilor. Un bărbat a fost rănit
Un incendiu a pornit lângă Castelul Corvinilor din Hunedoara! Un bărbat a fost rănit, după ce i-a luat foc mașina, în parcare. Alte două autoturisme au fost cuprinse de foc.
„Echipaje de stingere ale Detașamentului de pompieri Hunedoara au intervenit, în această după amiază, pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs la un autoturism aflat într-o parcare din municipiul Hunedoara, zona Castelului Corvinilor.
Flăcările au afectat alte 2 autoturisme aflate în aceeași parcare în imediata apropiere a autovehiculului de la care s-au declanșat flăcările.
Din fericire, nicio persoană nu a fost surprinsă în interiorul autoturismelor afectate de foc. Pompierii au lichidat incendiul și au luat toate măsurile de prevenire a eventualelor reaprinderi a flăcărilor.
După finalizarea intervenției, la echipajul de prim ajutor s-a prezentat o persoană de sex masculin, cu arsuri minore la mâini, căreia i s-au acordat îngrijirile medicale. Bărbatul, conducătorul autoturismului la care a izbucnit focul, a refuzat transportul la spital”, se arată în comunicatul ISU Hunedoara.
Cauzele probabile ale producerii incendiului sunt în curs de stabilire.






