Accident grav în zona Buila-Vânturarița, pe drumul către Schitul Hădărău din Băile Olănești. Un autoturism în care se aflau patru bărbați s-a prăbușit aproximativ 300 de metri într-o râpă, iar apoi mașina a fost cuprinsă de flăcări.
Intervenția pompierilor a fost extrem de dificilă din cauza terenului accidentat și greu accesibil. Echipajele ajunse la fața locului au fost nevoite să coboare pedestru până la autoturismul aflat în prăpastie.
La intervenție au fost mobilizate forțe ale Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de intervenție rapidă și o ambulanță SMURD. La fața locului a fost trimisă și o ambulanță SAJ, iar pentru sprijin au fost anunțate echipajele Salvamont și SVSU Băile Olănești.
Autoturismul a ars în totalitate. Flăcările s-au extins și la vegetația uscată din apropiere, fiind afectată o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. Pentru stingerea incendiului a fost trimisă suplimentar o autospecială cu apă și spumă.
Din cei patru bărbați aflați în mașină, trei au reușit să se autoevacueze. Din nefericire, cea de-a patra persoană a fost găsită decedată, la aproximativ 50 de metri de autoturism.
Două dintre persoanele implicate în accident au fost găsite conștiente și cooperante și au fost preluate de echipajele medicale, urmând să fie transportate la UPU Vâlcea cu ambulanțele SAJ și SMURD.
O a treia persoană a fost evaluată medical la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.
Intervenția continuă pentru gestionarea tuturor efectelor produse de accident și incendiu.






