Lider PNL Gorj: ”Rămân în funcții pe criteriul că i-a făcut mama cu noroc”
Primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, vicepreședinte PNL Gorj, critică promovarea lui Dan Plaveti de la Complexul Energetic Oltenia în consiliul de administrație al Romgaz.

Liviu Cotojman a taxat dur mutarea președintelui directoratului Complexului Oltenia într-o altă funcție importantă tot la o companie a statului român, Romgaz. Liderul liberal nu vede ce merite a avut Dan Plaveti la CEO de a ajuns să fie recompensat cu “o poziție și mai bună”.
“Nu vreau să mai comentez cine prea locul sau cine urmează să vină, pentru că, repet, ne-am obișnuit ca oamenii puși în funcții cheie să n-aibă nicio legătură cu managementul companiei respective. Sunt puși doar politic și de asta companiile au de suferit, pentru că factorul politic întotdeauna decide fără să țină cont de profesionalismul celui pe care îl numește. Cu alte cuvinte, nu mi se pare potrivit ca Marius Negru să conducă o astfel de entitate. Sincer vă spun, nu știu ca Marius Negru să fi ieșit în evidență cu o performanță personală care să determine PSD-ul să-l numească într-o astfel de funcție. Credeți că ar putea reveni Laurențiu Ciurel la conducere? Repet, ne-am obișnuit cu subiectul ăsta ca Laurențiu Ciurel să revină, dar eu zic că sunt mulți oameni profesioniști care poate nu fac politică și de aia nu ajung să le fie rostit numele într-un cadru din ăsta, fie la partid, fie în altă conjunctură. Dar, repet, sunt oameni profesioniști care merită să conducă această entitate și cred că și PSD-ul ar trebui să se gândească să spună stop numirilor politice doar pentru a recompensa un membru de partid care a lipit cândva afișe pe cardurile oamenilor, care a făcut campanie zi și noapte, și ăsta să fie criteriul de nominalizare”, spune edilul PNL.





