Societate

Lider din CE Oltenia: Toți acești salariați au de pierdut

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, crede că angajații care lucrează în tură continuă în CE Oltenia, vor suferi o pierdere mare la salariu după ce va intra în vigoare noul contract colectiv de muncă.

Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia nu vor mai încasa sporul de 87,5% pentru sâmbetele și duminicile lucrate după ce va intra în vigoare noul CCM.

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, afirmă că oamenii vor suferi o pierdere mare la salariu.

“Chiar dacă unii colegi de-ai mei au declarat în spațiul public faptul că sunt mulțumiți că s-a câștigat, eu, până nu voi vedea pe hârtie, adică să primim banii, undeva în luna iunie, îi vom primi, pentru că noul contract colectiv de muncă intră în vigoare cu 1 mai, toate drepturile pe mai le vom lua la jumătatea lunii iunie. Adică, a doua chenzină a lunii mai o vom lua undeva până în 15 iunie. Atunci, vom putea să tragem linie, să socotim. Eu spun ce s-a pierdut, pentru că s-a și pierdut și mi-e teamă că salariații care lucrează la foc continuu, din toate subunitățile, să se înțeleagă clar, nu numai din termocentrala Rovinari, este acum, într-adevăr, o perioadă în care funcționează numai termocentrala Rovinari și carierele din zona de nord, zona de sud a termocentralei Rovinari, dar în toate subunitățile sunt aduși salariați sâmbăta, duminica, pentru a întreține utilajele, echipamentele în așa fel încât ele să fie menținute în niște condiții de funcționare.

Toți acești salariați, din punctul meu de vedere, au de pierdut. Cine vrea să mă contrazică, să mă contrazică, dar eu cred că va fi foarte mare pierderea și mi-e teamă că nici măcar banii ăștia cu care a fost suplimentat fondul de salarii nu vor acoperi pierderea prin tăierea sporului de sâmbătă și duminică”, spune sindicalistul.

Sumă fixă pentru sâmbetele și duminicile lucrate.

Potrivit noului CCM, minerii și energeticienii care vor lucra sâmbetele și duminicile vor încasa o sumă netă de 35 de lei.

„Acești oameni aveau clase de salarizare, deci salarii de încadrare și mai mici pe ideea că, oricum, recuperează cu sâmbetele și duminică, iată că, astăzi, prin acest contract colectiv de muncă li s-a redus acest spor și gândiți-vă că sporul era undeva la 87,5%. Pentru fiecare post lucrat mai primea omul încă 87,5%, pentru efortul ăsta, pentru că el pleca de lângă familie sâmbăta și duminica. Uitați, acum, este vacanța asta și anunță că minerii și energeticienii iau vacanță, nu ia toată lumea vacanță, poate, undeva la 70-80/5, dar 20-30% dintre salariați sunt aduși la tură continuă pentru a scoate salariile și la ceilalți care sunt în vacanță.

Acești oameni nu merită plătiți? Nu știu de ce au redus acest drept. Am văzut că o parte din sindicaliști invocă Ordonanța austerității, dar nu e adevărat. Eu îmi amintesc că, în toamnă, când am pichetat Sediul Diviziei Miniere din centru, ne-am solidarizat cu cei din Valea Jiului, fix pe această ordonanță a austerității, atrăgând atenția că ne pune în pericol veniturile, tot vocile care invocă, astăzi, această ordonanță, veneau atunci și spuneau “Nu vă luați după Tomescu, că el sperie oamenii, că nu ne afectează” “, a adăugat vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button