Societate

Lider din CE Oltenia: Oamenii sunt revoltați de declarațiile ministrului Energiei

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, susține că angajații Complexului Energetic Oltenia sunt revoltați după ce ministrul Energiei a spus că, în acest an, au fost zero accidente de muncă mortale în CEO.

Minerii și energeticienii care protejează joia în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu pentru aplicarea Legii nr. 197/2021 numără și decesele angajaților care nu mai apucă să iasă la pensie din cauza bolilor profesionale. Marți, la moțiunea simplă din parlament, ministrul Virgil Popescu a spus că s-a interesat și a aflat că, în acest an, nu a fost înregistrat niciun accident de muncă mortal la CE Oltenia. Declarația i-a revoltat pe mineri și energeticieni, potrivit vicepreședintelui Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu. “Am spus că forța de muncă este una îmbătrânită și îmbolnăvită, iar decesele la CEO nu sunt neapărat din cauza accidentelor de muncă. Sunt și din această cauză, nu știu dacă anul acesta au fost, însă noi am numărat 33 de morți, salariați fiind în activitate în această companie, iar aceștia au murit din cauza diverselor afecțiuni acumulate în decursul anilor lucrați în acest domeniu. Asta nu a mai spus-o domnul ministru. Oamenii sunt revoltați pe această declarație. Oricât ar încerca guvernanții, miniștrii sau conducerea companiei să minimalizez acest aspect, noi îi spunem genocid social, nu poate fi ascuns, pentru că oamenii știu. Sunt formații de lucru, sunt ateliere unde sunt colegi și fiecare știe că i-a murit un coleg, fiind în timpul activității, fiind foarte bolnav. Cum ar putea privi oamenii aceste declarații ale ministrului, când acesta vine și spune că nu e adevărat că se moare la CEO, dar oamenii știu că, zilele trecute, i-a murit un coleg, chiar azi e înmormântat un coleg din Termocentrala Rovinari”, a conchis liderul sindical.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button