Ce spune deputatul Manta despre acțiunile prefectului împotriva șefilor CJ
Deputatul PSD Claudiu Manta afirmă că toate acțiunile prefectului PNL, Iulian Popescu, din acest an, trebuie privite “exclusiv în cheie politică”.
Claudiu Manta a reacționat după ce, marți, prefectul liberal a anunțat că va ataca în contencios o hotărâre a Consiliului Județean din luna decembrie în care au fost repartizați bani pentru 4 localități.
Deputatul PSD reafirmă că Iulian Popescu și-a depășit competențele legale și în momentul în care a emis ordinul prin care a trimis corpul de control să facă verificări la instituția condusă de Cosmin Popescu.
“Eu am spus încă de când a început acest control, ca și toate acțiunile prefectului de anul acesta, trebuie privite exclusiv în cheie politică. Deci, tot ceea ce a făcut dumnealui în această perioadă în relația, vorbesc strict cu Consiliul Județean, trebuie privită exclusiv în cheie politică. S-a potolit, inițial cu ordinul acela mamut, înțeleg că vrea să-l spargă pe bucăți, soluția va fi aceeași. Am spus-o foarte clar și o spun și acum, atât timp cât domnul prefect nu-și depășește competențele legale, nimeni nu are o problemă cu aceste controale, însă se va dovedi în instanță, am această certitudine.
Este foarte clar că dumnealui și-a depășit competențele legale. Mâine-poimâine, ne trezim cu dumnealui că-și pune chipiul pe cap și începe să împartă amenzi de circulație. Poate, asta este o exagerare, dar am vrut să înțelegeți ce poate să nască această depășire a competențelor de către orice funcționar public, mai ales dacă are o funcție de demnitate public și, mai ales dacă nu se ridică la înălțimea funcției de demnitate publică pe care o ocupă”, spune parlamentarul. În ceea ce privește acuzațiile prefectului legate de modul în care s-au împărțit banii UAT-urilor de la Consiliul Județean, Claudiu Manta susține că sumele au fost repartizate conform legii. “Este vorba de campanie electorală. Ne vedem pe teren. Acolo, vom vedea fiecare ce valoare electorală va avea”, a mai adăugat deputatul.