Societate

Lider din CE Oltenia, despre ministrul Energiei: Vorbele dumnealui nu țin de cald

Liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia atrag atenția că minerii și energeticienii nu mai cred în promisiunile ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

Guvernanții nu dau semne că ar vrea să rezolve problemele minerilor și energeticienilor pe care le-au ridicat la protestele din fața sediului guvernului și Ministerului Energiei, săptămâna trecută. Liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia atrag atenția că minerii și energeticienii nu mai cred în promisiunile ministrului Energiei.

Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, speră ca Sebastian Burduja să aducă vești bune pentru angajații CEO, atunci când va veni în Gorj. Sindicaliștii sunt pregătiți de grevă generală în cazul în care nu vor fi rezolvate problemele minerilor și energeticienilor.

Nu am participat la discuția aceea care a avut loc la sediul guvernului privitor la legea pensionării. Doar am primit răspuns cu toții în Piață că se va transmite solicitarea minerilor, energeticienilor, siderurgiștilor, toți cei care au lucrat sau lucrează în condiții speciale de muncă, Comisiei Europene și probabil se încercă găsirea de soluții, așa cum s-a găsit și pentru persoanele cu dizabilității. Vreau să vă spun că,pe lângă acest lucru, din punctul meu de vedere, al foarte multor colegi, cel mai important lucru a fost mitingul pe care l-am avut în fața sediului Ministerului Energiei, pentru că acolo sunt problemele care ne ard pe noi, de care depinde viața județului Gorj, de care depinde viața minerilor și energeticienilor, pentru că și dacă ar da de mâine o lege să intre în vigoare să ne prindă pe noi în condiții speciale, dacă s-ar închide CEO la anul, n-am avea ce face cu această lege.

Împreună cu o delegație, am participat la discuții cu domnul ministru Burduja, cu domnul secretar de stat Casian Nițulescu, unde am transmis pe solicitările pe care le avem noi, mișcarea sindicală, către dumnealui și aceste solicitări au fost creionate, au fost transmise și au legătură cu CEO, pentru că durata de viață a CEO trebuie prelungită. Pentru că odată prelungită durata de viață a CEO, vor fi găsite soluțiile pentru penrsonalul care-și desfășoară astăzi și sunt încadrați pe perioadă determinată, pentru că odată prelungită durata de viață a CEO ne-am duce cu rezerva de capacitate mai încolo. Sper ca domnul ministru, în perioada următoare, așa cum s-a transmis să vină în județ Gorj și să primim un răspuns de la dumnealui, pentru că vorbele pe care dumnealui le transmite  nu țin de cald minerilor și energeticienilor”, a precizat liderul SMEO.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button