Societate

Ce mesaj a transmis ministrul Energiei de Ziua Minerului

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, le-a transmis, marți, un mesaj minerilor cu ocazia Zilei Minerilor care este marcată, în fiecare an, pe data de 6 august.

Ministrul Energiei a venit cu un mesaj, pe Facebook, cu ocazia zilei de 6 august, în care se marchează în fiecare an Ziua Minerului.

Sebastian Burduja a precizat că „astăzi, trebuie să ne concentrăm și pe viitorul acestui sector, asigurându-ne că minerii sunt protejați și respectați, nu doar prin condiții de muncă mai bune, ci și printr-o integrare activă în tranziția energetică a României”.

”Astăzi, este o zi specială și de tristă amintire în istoria României. Acum 95 de ani, la Lupeni, 22 de mineri au murit și alți peste 200 au fost grav răniți, pentru că încercau să-și apere dreptul la muncă și protecție socială a muncii. Apoi, aceiași mineri bravi au constituit baza industrializării și urbanizării României, procese care au avut la bază energia pe bază de cărbune. Astăzi, de Ziua Minerului, îmi arăt încă o dată întregul respect și toată recunoștința pentru minerii români, atât pentru cei care au lucrat neobosit în mine, cât și pentru cei care duc și ard cărbunele în termocentrale. În aceste ultime 2 luni, în condiții de caniculă extremă, minerii au muncit zi de zi, contribuind astfel la stabilitatea sistemului energetic național și la continuitatea alimentării cu energie.

Este crucial să asigurăm securitatea sistemului energetic național, parte a securității naționale a României, mai ales în perioadele de secetă sau ger, când energia produsă din cărbune rămâne indispensabilă. Astăzi, trebuie să ne concentrăm și pe viitorul acestui sector, asigurându-ne că minerii sunt protejați și respectați, nu doar prin condiții de muncă mai bune, ci și printr-o integrare activă în tranziția energetică a României. Tranziția energetică trebuie să fie una în care minerii să găsească noi oportunități și să fie sprijiniți în adaptarea la schimbările economice și tehnologice. Noroc bun și mulțumiri sincere, tuturor minerilor!”, a transmis ministrul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button