News

La ce produse au renunțat românii de când s-au majorat prețurile

Mulți consumatori au observat deja scumpiri la produse esențiale precum pâinea, uleiul sau orezul, unele dintre ele crescând cu câteva zeci de bani încă din prima zi a lunii august.

Ei bine, un studiu realizat de Exact Business Solutions în iulie 2025, care poartă numele de Consumer Trust Barometer, a arătat cum și-au ajustat oamenii comportamentele de consum şi economisire într-un ritm tot mai vizibil.

În cadrul studiului, 53% dintre români au afirmat că au reuşit să economisească în ultimul an, regulat sau ocazional, iar 44% spun că intenţionează să continue să pună bani deoparte în următoarele 12 luni, potrivit Agerpres.

Ținând cont de majorarea prețurilor, oamenii au renunțat la mai multe produse care provin din șapte categorii, printre care se numără cosmeticele, băuturile, transportul, turismul, serviciile financiare şi telecomunicaţiile.

Astfel de segmente erau considerate rezistente în trecut, iar acum studiul arată o tendinţă accentuată de downgrade. Oamenii caută opțiuni mai accebilile.

Scorul net, adică diferenţa între procentul celor care intenţionează să crească acest consum şi cei care plănuiesc să-l reducă, în funcție de categorie, este: -19 pentru băuturi, -17 pentru transport şi mobilitate urbană sau -15 pentru turism.

„Consumul prudent devine noua normalitate. E o perioadă în care accesibilitatea şi valoarea percepută cântăresc semnificativ mai mult decât in perioada anterioară”, a afirmat Julien Zidaru, Exact Business Solutions, potrivit comunicatului citat.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button