News

Jaf de proporții la Poșta Română! 10 milioane de lei furați, hoții prinși întâmplător în trafic

Un furt de proporții a fost dejucat de polițiștii din Timiș, după ce doi bărbați au fost surprinși în trafic transportând 16 saci cu bani, furați de la sediul central al Poștei Române din Timișoara. Suma recuperată se ridică la aproximativ 10 milioane de lei.

Totul a ieșit la iveală pe 31 mai 2025, când polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier Timiș – efectuau un control de rutină pe strada Nicolae Titulescu. Un autovehicul cu plăcuțe de înmatriculare străine a efectuat un viraj brusc și suspect, ceea ce a determinat agenții să pornească în urmărirea sa.

Autoutilitara a fost blocată pe strada Anton Seiller, iar cei doi ocupanți au încercat să fugă. Unul dintre ei, un bărbat de 36 de ani, a fost prins rapid, imobilizat și încătușat de polițiști.

În urma verificărilor, s-a constatat că plăcuțele de înmatriculare eliberate de autoritățile franceze nu aparțineau vehiculului respectiv. Surpriza cea mare a venit în momentul controlului autoutilitarei, unde au fost găsiți 16 saci albi plini cu bani.

Investigațiile ulterioare au confirmat că sumele provin dintr-un furt comis la sediul central al Poștei Române din Timișoara, iar prejudiciul total este estimat la 10 milioane de lei. Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Bărbatul reținut a fost plasat în arest preventiv pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare. Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea celui de-al doilea suspect și stabilirea tuturor circumstanțelor în care a fost comis jaful.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button