News

Coliziune violentă între un autoturism și un microbuz, la Cornești!

Un accident rutier grav s-a produs vineri seară pe DN1A, în localitatea Cornești, județul Dâmbovița, după o coliziune violentă între un autoturism și un microbuz de transport persoane.

Din cauza numărului mare de pasageri aflați în microbuz și a riscului existenței mai multor victime, autoritățile au activat imediat Planul Roșu de Intervenție, iar traficul pe sensul de mers către București a fost blocat complet.

Apelul la 112 a fost primit în jurul orei 18:44, iar la fața locului au fost trimise numeroase echipaje de intervenție. Salvatorii au mobilizat șase echipaje SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare de la Garda de Intervenție Cornești și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.

După evaluarea persoanelor implicate în accident, echipele de intervenție au constatat că există o singură victimă, aflată în stare de conștiență. În aceste condiții, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.

Pentru transportul rapid al victimei la o unitate medicală din București, un elicopter SMURD a fost solicitat de urgență și a aterizat direct pe DN1A.

În paralel cu intervenția medicală, pompierii au luat măsuri pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, prin izolarea scurgerilor de carburant și deconectarea bateriilor vehiculelor avariate.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button