News

11 migranți depistați ascunși într-o autoutilitară

Un caz grav de migrație ilegală a fost descoperit în această dimineață de polițiștii de frontieră români și bulgari, în zona punctului de trecere a frontierei Calafat–Vidin.

11 cetățeni din Maroc au fost depistați ascunși într-o autoutilitară, în urma unui control efectuat pe baza analizei de risc.

Descoperirea a avut loc în jurul orei 03.00, în parcarea din proximitatea Stației de Taxare a Podului Calafat–Vidin, pe sensul de mers Bulgaria–România.

Autoutilitara, înmatriculată în Cehia, era condusă de un cetățean ucrainean și, potrivit documentelor de transport, transporta paleți cu materiale plastice pe ruta Bulgaria–Ungaria, având aplicat sigiliu din partea firmei transportatoare.

În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au utilizat o sondă CO₂, care a indicat o creștere anormală a nivelului de dioxid de carbon în compartimentul de marfă.

Ca urmare, autoritățile au decis ruperea sigiliului și deschiderea autoutilitarei, moment în care au fost descoperite cele 11 persoane ascunse printre paleți.

Cei depistați au declarat că sunt cetățeni marocani și aveau asupra lor cărți de înregistrare pentru refugiați, eliberate de autoritățile bulgare.

În urma audierilor, șoferul a recunoscut că ar fi primit 300 de euro de la un alt cetățean ucrainean pentru a transporta migranții din Sofia până în Ungaria.

De asemenea, cetățenii marocani au declarat că au plătit câte 3.000 de euro fiecare unei persoane de cetățenie ucraineană, pentru a fi ajutați să ajungă ilegal în Ungaria.

Șoferul, persoanele depistate și autoutilitara au fost preluate de autoritățile bulgare, care continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de legislația în vigoare, conform competențelor legale.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button