Invită toți parlamentarii de Gorj la discuții. Cine convoacă întâlnirea
Președintele PNL Gorj, deputatul Ion Iordache, invită toți parlamentarii care reprezintă județul, joi, la o întâlnire pe tema problemelor Gorjului.

Ion Iordache a reacționat după ce PSD Gorj a lansat, duminică, un atac la adresa PNL și USR, reproșând reprezentanților celor două formațiuni politice că nu au răspuns pozitiv apelului privind frontul comun care trebuie făcut pentru rezolvarea problemelor județului. În replică, deputatul liberal anunță că invită toți parlamentarii care reprezintă județul, joi, la o întâlnire pe tema priorităților Gorjului. Ion Iordache susține că, în urmă cu o lună, a purtat o discuție cu deputatul Mihai Weber, care a propus o întâlnire PSD-PNL, dar, apoi,” a amânat de 4 ori”.
„Cunosc filmul acesta. De câte ori am încercat să stabilim un mod de comunicare și de colaborare, au găsit sau au inventat motive ca să reacționăm la anumite comunicate ale lor, doar ca să poată spune după aceea că nu se poate colabora. De data aceasta nu vom reacționa, pentru că este mai important pentru noi ca în Gorj să se facă treabă. Iar dacă nu se reușește să se facă treabă, atunci să se știe din cauza cui nu se face. Eu am stabilit, cu președintele PSD, de acum o lună, o întâlnire în care i-am propus să facem invitație pentru toți parlamentarii, indiferent de la ce partid provin. Dumnealui a propus ca mai întâi să ne întâlnim doar noi, adică PNL și PSD. După aceea, a tot amânat această întâlnire de 4 ori. Ceea ce, din păcate, știu că s-a întâmplat de multe ori și în trecut. Însă, de fiecare dată, venind cu alte motive. Eu îmi doresc în continuare să stabilim prioritățile pentru județul Gorj, pentru care să luptăm împreună, fără să ținem cont de culoarea politică. Nu voi răspunde la ce au spus ei, pentru că așa cum v-am spus țin foarte mult să găsim, măcar în al 12-lea ceas, un mod de colaborare”, a precizat parlamentarul.





