Incident grav pe pârtie: cablul unui teleschi s-a rupt, doi copii au fost răniți

Un incident periculos s-a petrecut sâmbătă, 31 ianuarie 2026, în jurul orei 13:00, pe pârtia „Crucea de Brazi” din Muntele Semenic, unde cablul unui teleschi s-a rupt în timp ce instalația funcționa.
În urma evenimentului, doi copii au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar activitatea pe pârtie a fost oprită imediat, pentru siguranța celorlalți schiori prezenți în zonă.
Unul dintre minori a scăpat relativ ușor datorită echipamentului de protecție: casca de schi s-a deteriorat, dar a protejat copilul, care a suferit doar o rană minoră la mână.
În schimb, al doilea copil, un băiat în vârstă de 11 ani, a fost rănit mai grav, suferind o fractură la nivelul mâinii. El a fost transportat de urgență la o unitate medicală din Timișoara, deoarece spitalul din Reșița nu dispune de medic pediatru.
Reprezentanții administrației teleschiului au transmis un comunicat în care își exprimă regretul față de incident, precizând că instalația avea toate avizele și reviziile tehnice la zi, respectând normele de siguranță în vigoare. În prezent, o echipă de experți investighează cauzele tehnice care au dus la cedarea cablului.





