Incendiu puternic în timpul slujbei la o biserică, monument istoric! FOTO

Pompierii au intervenit în această dimineață de duminică pentru stingerea unui incendiu produs la biserica din comuna Puchenii Mari, sat Puchenii Moşneni. Biserica parohială este monument istoric.
”Incendiul se manifestă cu flacără deschisă la turlele bisericii, existând degajări de fum însemnate cantitativ. Focul afectază o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi.
La faţa locului intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 Ploieşti cu 3 autospeciale de stingere, o autoscară, o ambulanţă SMURD. În sprijin, acţionează şi o autospecială de stingere din cadrul Punctului de Lucru Balta Doamnei. Ulterior, s-au suplimentat forţele cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru grupă operativă si două autospeciale pentru primă intervenţie şi comandă”, transmit pompierii,





