Ultimul drum al lui Andi, în imagini care rup sufletul! Sute de oameni, baloane albe și un sicriu alb la înmormântarea tânărului din Negomir, mort în accidentul din Fărcășești! VIDEO
O mare de oameni l-a condus sâmbătă pe ultimul drum pe Andi Cauc, tânărul de doar 20 de ani din Negomir care și-a pierdut viața în accidentul produs pe DJ 674, la Fărcășești. La momentul înhumării, sute de baloane albe au fost eliberate spre cer, iar imaginile surprinse la funeralii transmit durerea familiei, a prietenilor și a tuturor celor care au venit să-și ia rămas-bun.

Ziua de sâmbătă, 19 septembrie, a fost una extrem de grea pentru familia și apropiații lui Andi Cauc. Tânărul de numai 20 de ani, din comuna Negomir, a fost condus pe ultimul drum după tragedia care i-a curmat viața în noaptea de 14 spre 15 septembrie, în accidentul produs pe DJ 674, la Fărcășești.
Sute de persoane au participat la funeralii, iar imaginile apărute pe rețelele de socializare surprind atmosfera apăsătoare de la înmormântare.
Andi a fost dus la cimitir într-un sicriu alb, în timp ce oamenii s-au adunat în jurul familiei pentru a-i fi alături în aceste momente cumplite.
Unul dintre cele mai emoționante momente a fost cel al înhumării. Sute de baloane albe, umflate cu heliu, au fost ridicate de cei prezenți, iar în momentul în care tânărul a fost coborât în locul de veci, baloanele au fost eliberate și s-au înălțat spre cer. În imaginile surprinse la fața locului se vede o adevărată mare de oameni, cu baloanele albe deasupra lor. În apropierea mormântului a fost folosit și un dispozitiv care a produs un nor de fum alb, momentul accentuând atmosfera solemnă a despărțirii.
Pentru cei care l-au cunoscut, ziua înmormântării a fost despărțirea definitivă de un tânăr care avea doar 20 de ani.





