Incendiu pe strada General Dragalina! Bărbat preluat de medici în stare de inconștiență. FOTO

O intervenție rapidă a pompierilor a avut loc în această seară în municipiul Petroșani, pe strada General Ion Dragalina, în apropierea Muzeului Instalatorului Român, unde a izbucnit un incendiu într-un apartament situat la etajul 1 al unui bloc.
Potrivit ISU Hunedoara, la fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică, precum și o ambulanță SMURD.
În interiorul locuinței, pompierii l-au găsit inconștient pe un bărbat în vârstă de 72 de ani, care a fost predat echipajului medical pentru acordarea primului ajutor calificat.
Incendiul s-a manifestat la un pat din apartament, iar spațiul a fost ventilat fără a fi necesară evacuarea altor locatari.
Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită de autorități, în urma anchetei.





