Incendiu izbucnit la Detașamentul de Jandarmi. FOTO
Un incendiu izbucnit astăzi într-o încăpere aflată în apropierea spațiului în care își desfășoară activitatea Detașamentul 3 Jandarmi Bolintin Vale a fost lichidat rapid de efectivele aflate în serviciu, prevenindu-se extinderea focului și producerea unor pagube mai mari.
Potrivit reprezentanților Jandarmeria Română, incendiul a fost observat imediat după apariția degajărilor de fum, iar jandarmii au intervenit fără întârziere, folosind stingătoarele din dotarea unității.
Acțiunea rapidă și coordonată a dus la localizarea și stingerea focului într-un timp scurt, înainte ca acesta să afecteze alte spații ale clădirii.
Intervenția a permis limitarea pagubelor materiale și protejarea persoanelor aflate în incintă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, fiind consemnate doar distrugeri minore în încăperea afectată.






