NewsȘtiri

Încă un pacient operat de medicul Neață de la SJU Târgu Jiu, a MURIT! Avea doar 51 de ani

În luna aprilie a acestui an, medicul chirurg Gheorghe Neață, a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de ucidere din culpa, după ce o pacientă, în vârstă de 40 de ani, a decedat. Medicul o operase în urmă cu doi ani, iar scurt timp după intervenția chirurgicală, femeia din Scoarța a murit.

Săptămâna aceasta un caz similar a avut loc în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, la scurt timp după ce pacienta a fost operată de către medicul Gheorghe Neață, profesează. „Femeia în vârstă de 51 de ani, din Novaci, a murit marți seara, în jurul orei 21:00, după ce fusese supusă unei intervenții chirurgicale efectuate de medicul Neață luni seara. Familia femeii susține că în cele 20 de ore cât aceasta a fost încă în viață, la ATI, medicul Neață a susținut că starea ei este bună și intervenția chirurgicală a reușit”, scrie gorjexpress.ro.

„Pacienta a fost adusă cu ambulanța de la Spitalul Orășenesc Novaci în Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Târgu Jiu în data de 11.09. 2023.  În urma consultului de chirurgie solicitat de medicul de gardă UPU, pacienta a fost internată de către chirurg în secția  ATI 2-Chirurgie 1 cu diagnosticul abdomen acut chirurgical, ocluzie intestinală, care necesita intervenția chirurgicală de urgență. Potrivit informațiilor din foaia de observație starea pacientei era gravă,  iar afecțiunea debutase cu două trei zile înainte după efectuarea investigațiilor ( analize de sânge, radiografie abdominală) s-a intervenit chirurgical. Este de menționat faptul că pacienta avea multiple comoribidități (afecțiuni metabolice, pulmonare, cardiovasculare). Postoperator pacienta suferit un stop cardiorespirator care nu am mai putut fi resuscitat. Medicul a fost chemat, ieri, de conducerea unității sanitare
la discuții pe marginea cazului. I-a fost solicitat un punct de vedere scris. În acest caz va fi demarată și o verificare internă. De asemenea este așteptat rezultatul necropsiei” a anunțat Spitalul Județean Târgu Jiu.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button