News
Înălțarea Domnului – tradiții și superstiții
La 40 de zile după Învierea Domnului, creștinii ortodocși prăznuiesc Înălțarea Domnului. Anul acesta, sărbătoarea cade joi, 29 mai, și aduce cu ea un puternic mesaj de speranță, lumină și comuniune spirituală.
Este totodată Ziua Eroilor, așa cum a fost consacrată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1999 și 2001.
Ispas, cum mai este numită sărbătoarea în tradiția populară, vine cu un șir de obiceiuri vechi:
- Ouă roșii – Este ultima zi în care se mai consumă ouăle roșii rămase de la Paști.
- Plante de leac – Se sfințesc leușteanul, paltinul, alunul, considerate plante de protecție.
- Leușteanul la brâu – Se poartă la brâu de către femei, ca protecție împotriva relelor și a bolilor.
- Pomeni pentru cei adormiți – Se dau pâine caldă, ceapă verde, brânză, rachiu.
- Împodobirea caselor și mormintelor – Cu frunze de paltin și leuștean.
- Ritualuri pentru animale – Vitele sunt marcate, mieii sunt tăiați, caii primesc fân proaspăt și nu sunt puși la muncă.
- De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.
- La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.
- Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.
- Nu se fac treburi gospodărești – se evită munca la câmp și spălatul rufelor.
- Nu se dau sare și foc din casă – altfel, vacile nu vor mai da lapte bun.
- Se evită certurile și cuvintele urâte – se spune că cine moare de Ispas ajunge direct în Rai.
- Gospodarii trebuie să încheie semănatul porumbului și plantelor de vară până la această zi.